miercuri, 27 martie 2013

„Săptămâna familiei, săptămâna fără TV” intre 1-5 aprilie la Muzeul Satului

Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti” şi zibo.ro vă invită în perioada 1-5 aprilie 2013, să luaţi parte la ediţia a IV-a a acţiunii „Săptămâna familiei, săptămâna fără TV”, inclusă în programul „Să ştii mai multe, să fii mai bun”, iniţiat de Ministerul Educaţiei Naţionale.

Prin acţiunea „Săptămâna familiei, săptămâna fără TV” se doreşte conştientizarea părinţilor provind pericolul televizorului şi internetului în educaţia şi formarea copiilor precum şi educarea părinţilor în ceea ce priveşte controlul parental şi regăsirea timpului petrecut în familie.
Scopul acestei acţiuni este reducerea timpului petrecut de copii în faţa televizorului şi calculatorului şi limitarea copiilor la programele TV şi site-urile cu conţinut neadecvat vârstei acestora.

Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti” oferă gratuitate* în ziua de 3 aprilie 2013 tuturor elevilor şi copiilor preşcolari precum şi persoanelor care îi însoţesc.

Intrarea elevilor este gratuită*, prezentând la Casierie biletul descarcat de pe site-ul zibo.ro, specificând pe spatele acestuia numele şcolii, numele profesorului însoţitor, oraşul din care provin şi numărul de elevi participanţi.

*Conform recomandărilor reprezentanţilor Zibo Help, vor beneficia de gratuitate doar şcolile înscrise pe pagina proprie a muzeului, de pe www.zibo.ro


Informaţii suplimentare:
ASOCIATIA ZIBO HELP
CHRISTIAN DANIELA - 0723 373 856


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Va rugam sa nu utilizati un limbaj vulgar. Dupa moderare, daca mesajul respecta limbajul civilizat, va fi postat. Multumim pentru intelegere!