luni, 2 decembrie 2013

Spectacolul de teatru educațional Familia Offline pe 7 decembrie

Vă invităm sâmbătă 7 decembrie, la ora 12.00, la Teatrul Foarte Mic București, pentru a viziona spectacolul de teatru educațional Familia Offline, care face parte din proiectul Copiii migrației.

Spectacolul are în distribuție 9 copii (Bianca Gheorghe, Denis Nadolu, Ionuț Roșca, Mario Ștefan, Andreea Baraitan, Georgiana Moise, Anca Negoiță, Roberta Parascan, Ana Maria Zaincovschi), care evoluează alături de actori profesionişti, Mihaela Rădescu şi Viorel Cojanu, în regia lui Radu Apostol, pe un text de Mihaela Michailov. Muzica originală este compusă de Bogdan Burlăcianu (Bobo de la Fără Zahăr), iar scenografia poartă semnătura Mariei Mandea.
Spectacolul Familia Offline își propune să dezbată – prin mijloacele artei teatrale – problematica migraţiei forţei de muncă, din perspectiva copiilor rămaşi în țară, copii care se adaptează noilor roluri sociale ale familiei de graniță: devin ei înșiși părinți-copii care-și cresc frații mai mici și au grijă unii de alții.
Familia Offline este spectacolul maturizării în absența părinților. Este spectacolul copiilor care se transformă în oameni mari, așteptând să fie din nou alături de mama și de tata. Maturizarea lor naște întrebări inocente, tandre și cinice despre lumea în care trăim: Când suntem destul de mari ca să creștem singuri? Când devenim mama? Și când mama nu e, cine e mama?
Echipa spectacolului Familia Offline a lucrat timp de un an de zile cu un grup de copii de la Școala 55 din cartierul Republica din București. Copiii au propus situații și soluții teatrale, și-au folosit forța imaginativă, creativitatea spontană și spiritul ludic pentru a construi un spectacol în care să fie voci empatice ale realității pe care o reprezintă – realitatea socială a copiilor rămași singuri acasă în urma plecării părinților la muncă în străinătate.
Copiii migraţiei este un proiect cultural finanţat de către AFCN – Administraţia Fondului Cultural Naţional, și inițiat de către Asociația Culturală Replika, împreună cu Teatrul Foarte Mic.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Va rugam sa nu utilizati un limbaj vulgar. Dupa moderare, daca mesajul respecta limbajul civilizat, va fi postat. Multumim pentru intelegere!