duminică, 2 iunie 2013

miniLibri, singurul târg de carte pentru copii, va fi pe 8 şi 9 iunie la Muzeul „Antipa”

Singurul târg de carte destinat exclusiv copiilor, miniLibri, va avea de anul acesta şi ediţie de varã. Aceasta se desfăşoară pe 8 şi 9 iunie la Muzeul „Antipa”. Târgul va fi deschis între orele 10.00-19.00, iar intrarea este liberă.

 Iubitorii de lectură vor putea să aleagă cele mai frumoase cărţi pentru copii la preturi reduse cu până la 35%, softuri educaţionale şi e-readere.

Copiii vor fi aşteptaţi cu multe surprize: jocuri, concursuri amuzante şi multe cadouri.

De asemenea, copiii sunt invitaţi să participe la atelierele organizate de Clubul Şoriceilor de Bibliotecã - activităţi de scris, interpretare şi ilustrare poveşti, precum şi la ateliere de teatru interactiv. 

În plus, copiii care vor veni la miniLibri vor putea face schimb de cărţi. Cei mici îşi pot aduce de acasă cărţile de care s-au plictisit sau care nu mai corespund vârstei lor, iar de la târg, după negocieri chibzuite cu alţi copii, vor pleca acasă cu poveşti, legende şi aventuri noi.

Evenimente la miniLibri

Sâmbătă, 8 iunie 2013

11:00 – Poveşti în lectura actiţei Adriana Titieni

11:30  - Schimb de cărti între copii- cei mici îşi pot aduce de acasă cărţile de care s-au plictist sau care nu mai corespund vârstei lor, iar de la târg, după negocieri chibzuite cu alţi copii, vor pleca acasă cu poveşti, legende sau aventuri noi.

12:00  - Poveşti în lectura actorului Florian Ghimpu

12:30 - Poveşti în lectura actorului Vlad Rădescu

13:30 - Poveşti in lectura actiţei Coca Bloos

15:30 - Schimb de cărti între copii- cei mici îşi pot aduce de acasă cărţile de care s-au plictist sau care nu mai corespund vârstei lor, iar de la târg, după negocieri chibzuite cu alţi copii, vor pleca acasă cu poveşti, legende sau aventuri noi.

16:00 -  Compania de teatru Replika şi Teatrul Luni prezintă un fragment din spectacolul „Confesiunile unui câine” după romanul „Viaţă de câine” de Peter Mayle, regia Mihaela Rădescu şi Ioana Macarie. "Confesiunile unui câine" este un spectacol pentru cei care au un căţel acasă şi se fericesc.
Un spectacol pentru cei care nu au un căţel acasă, dar îşi vor lua unul şi se vor ferici. Un spectacol pentru cei care iubesc animalele, dar şi pentru cei care nu le iubesc... şi le vor iubi.” Mihaela Rădescu



16:30 - “Crează-ţi povestea!”,  atelier de teatru interactiv, coordonatori Mihalea Michailov si Radu Apostol.
Copiii participanţi vor extrage câte un bileţel din cutii diferite. Cele trei cuvinte de pe biletele vor fi scrise pe laptop de către unul dintre copii şi vor fi videoproiectate pe ecran. În acest fel, cuvintele cheie vor fi în permanenţă în atenţia participanţilor. Exemplu: Peter Pan, skateboard, vârf de munte. Miza este ca pe durata a şapte minute, întreg grupul să creeze o poveste în care să se regăsească cele trei cuvinte cheie. Din acest moment, pe rând, fiecare participant va propune câte o propoziţie. Povestea se crează treptat. La final, se vor propune titluri pentru povestea creată.


 17:00 - Poveşti in lectura actiţei Monica Davidescu

17:30 - „Recunoaşte povestea!”- atelier de teatru interactiv,  coordonatori Mihalea Michailov, Radu Apostol
Pe un ecran vor apărea imagini din ilustraţiile unor cărţi pentru copii. Copiii participanţi trebuie să identifice cât mai multe poveşti. Cei care recunosc cele mai multe poveşti vor fi rugaţi să împărtăşească pe scurt povestea lor de suflet.

18:00- Teatrul Luni prezintă un fragment din spectacolul „Copii răi” de Mihaela Michailov, regia Alexandru Mihăescu, interpretează Katia Pascariu
Copii răi este un text-confruntare cu sistemele care ne cresc mari, care ne învaţă ce ar trebui să ne reprezinte şi ce ar trebui să fim. Care ne livrează istoria corectă şi eroii adevăraţi. Care transformă o pedeapsă într-un comportament de masă. Care fac din copilăria noastră un câmp minat de concurenţă. Care ne transformă în lideri înainte să ne lase să fim copii.” Mihaela Michailov


Duminică, 9 iunie

11:30  - Schimb de cărti între copii- cei mici îşi pot aduce de acasă cărţile de care s-au plictist sau care nu mai corespund vârstei lor, iar de la târg, după negocieri chibzuite cu alţi copii, vor pleca acasă cu poveşti, legende sau aventuri noi.

12:00  - Poveşti in lectura actiţei Cătălina Mustaţa

13:00 – Poveşti in lectura actiţei Anca Sigartău

15:30 - Schimb de cărti între copii- cei mici îşi pot aduce de acasă cărţile de care s-au plictist sau care nu mai corespund vârstei lor, iar de la târg, după negocieri chibzuite cu alţi copii, vor pleca acasă cu poveşti, legende sau aventuri noi.

16:00 -  Compania de teatru Replika şi Teatrul Luni prezintă un fragment din spectacolul „Confesiunile unui câine” după romanul „Viaţă de câine” de Peter Mayle, regia Mihaela Rădescu şi Ioana Macarie. "Confesiunile unui câine" este un spectacol pentru cei care au un căţel acasă şi se fericesc.

16:30 - “Crează-ţi povestea!”, atelier de teatru interactiv, coordonatori Mihalea Michailov si Radu Apostol.
Copiii participanţi vor extrage câte un bileţel din cutii diferite. Cele trei cuvinte de pe biletele vor fi scrise pe laptop de către unul dintre copii şi vor fi videoproiectate pe ecran. În acest fel, cuvintele cheie vor fi în permanenţă în atenţia participanţilor. Exemplu: Peter Pan, skateboard, vârf de munte. Miza este ca, pe durata a şapte minute, întreg grupul să creeze o poveste în care să se regăsească cele trei cuvinte cheie. Din acest moment, pe rând, fiecare participant va propune câte o propoziţie. Povestea se crează treptat. La final, se vor propune titluri pentru povestea creată.

17:00 –  moment susţinut de actori ai Teatrului Ion Creangă

17:30 - „Recunoaşte povestea!”- atelier de teatru interactiv,  coordonatori Mihalea Michailov, Radu Apostol
Pe un ecran vor apărea imagini din ilustraţiile unor cărţi pentru copii. Copiii participanţii trebuie să identifice cât mai multe poveşti. Cei care recunosc cele mai multe poveşti vor fi rugati să împărtăşească pe scurt scurt povestea lor de suflet.

18:00 - Teatrul Luni prezintă un fragment din spectacolul „Copii răi” de Mihaela Michailov, regia Alexandru Mihăescu, interpretează Katia Pascariu
Copii răi este un text-confruntare cu sistemele care ne cresc mari, care ne învaţă ce ar trebui să ne reprezinte şi ce ar trebui să fim. Care ne livrează istoria corectă şi eroii adevăraţi. Care transformă o pedeapsă într-un comportament de masă. Care fac din copilăria noastră un câmp minat de concurenţă. Care ne transformă în lideri înainte să ne lase să fim copii.” Mihaela Michailov

 Pentru rezervãri la ateliere:
Roxana Avram – PR Manager CEDP, 0744 360 004, roxana.avram@stepbystep.ro
Carmen Tudor – PR Executive Deci Se Poate, 0729 981 917, carmen@decisepoate.ro



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Va rugam sa nu utilizati un limbaj vulgar. Dupa moderare, daca mesajul respecta limbajul civilizat, va fi postat. Multumim pentru intelegere!